Secuii vorbesc un grai maghiar cu numeroase arhaisme și regionalisme. Nucleul ariei lor de locuire este regiunea din sud-estul Transilvaniei cunoscută ca Ținutul Secuiesc.

Zonele locuite preponderent de secui au fost grupate în secolele XIV-XV în entități administrativ-teritoriale numite scaune secuiești. Tot în scaune a fost organizat și Pământul Crăiesc, zona locuită de sași în sudul și nord-estul Transilvaniei (vezi scaunele săsești), exceptată de asemenea de la organizarea comitatensă.

Cazare in Secuime >>>

Arta populară

Poarta secuiască

Cea mai caracteristică și cea mai ornamentală piesă din toată arta construcției secuiești este poarta, numit și poartă secuiască. Nu există nimic altceva pentru care secuii ar destina atâția bani, atenție și osteneală cât pentru o poartă.

Construcția porții secuiești poate fi descrisă în felul următor: cu față către stradă, pe trei stâlpi de stejar dur, așezați într-o linie dreaptă de șapte-opt metri, este așezat un acoperiș relativ jos și îngust acoperit cu șindrilă de brad, pe a cărui lungime sunt lăsate găuri de intrerare în porumbarul din interior. Între cei doi stâlpi mai apropiați se află poarta mică pentru intrarea oamenilor pe jos. Iar între cele două coloane mai îndepărtate se găsește poarta mare pentru intrarea căruțelor. Fața porții dinspre stradă este acoperită pe toată întinderea sa cu ornamente sculptate în lemn, la fel și piesele de legătura care alcătuiesc baza porumbarului. Plecând de la baza stâlpilor, aceste ornamente, vopsite de obicei în roșu, verde și albastru, reprezintă stilizat lujere, frunze de trifoi și de palmier, lalele, crini, ciorchini de struguri aranjate pe așa numitul Pom al Vieții (Életfa), iar în spațiile de sus apar soarele, semiluna, stele (elemente ale stemei secuiesti) și blazone de familie. Anumite elemente ce compun aceste decorațiuni sunt vădit de origine asiatică.