Prima mentiune documentara a comunei dateaza din 1377, când Brasovului si Tarii Bârsei le sunt oferite privilegii regale. În perioada urmatoare, între Halchiu si Feldioara sunt duse o serie de dispute teritoriale.
În 1421, în urma unei devastatoare invazii turcesti, Halchiul este scutit de impozit de catre rege, pe 10 ani. Comuna sufera de alte pustiiri turcesti în 1432 si în 1438.
Pe 20 octombrie 1599, Mihai Viteazul intra în Halchiu cu o armata de 25.000 oameni, incendiaza asezarea si ataca cetatea în care se refugiasera locuitorii, de sase ori fara succes. Dupa o luna se reîntoarce fulgerator si cucereste cetatea dupa primul atac. Dupa un an, orasul este ars din nou de catre trupele lui Mihai. În perioada urmatoare (1603-1604) foametea stapâneste asezarea, multi hranindu-se cu radacini si cadavre si, în lipsa animalelor, înjugându-se câte opt la plug.
Între 1611 si 1613 Halchiul face parte din zona independenta, stapânita de judele brasovean Michael Weiss. Multele lupte si jafurile secuilor au pricinuit mari pagube asezarii. Doua incendii, în 1664 si 1688 distrug asezarea din temelii, fiind urmate de alte doua incendieri, în 1691 si în 1694.
În timpul revolutiei de la 1848-1849 cetatenii între 16 si 50 de ani ai Halchiului au fost obligati sa intre în garda nationala. Au existat ciocniri armate cu secuii, asezarea suferind o serie de jafuri. Din aceasta perioada dateaza si steagul asezarii. În 1849 a fost construita noua primarie.
1859 a adus un nou incendiu Halchiului, fiind distruse 178 de cladiri.
În 1911, Johann Götz a achizitionat primul aparat de sudura a metalelor din sud-estul Transilvaniei.
Pe 14 ianuarie 1945 306 femei si barbati din sat au fost deportati în Uniunea Sovietica. Dintre acestia au murit 47.